Cât ar fi pensia ”corectă” pentru acești pensionari, exemplu de calcul: așa înțelegi supărarea oamenilor din România
Pe parcursul vieții noastre, este improbabil ca pensiile speciale să dispară. Deși nu sunt ancorate în contributivitate, în taxe și impozite plătite la stat, legalitatea lor este dezbătută chiar de către cei care le primesc. Așa este sistemul românesc.
Dacă pensiile speciale ar fi ancorate în contributivitate, cum ar fi corect și normal, pensia medie în cazul magistraților nu ar depăși 5500 de lei, conform datelor Europa Liberă. „Avem 0,85% din PIB pensii speciale. Nu se numesc pensii speciale decât o parte dintre ele. Unele se numesc pensii de serviciu. (…) Dar ele tot aia sunt, pentru că nu respectă niciunul dintre cele trei criterii pe care le avem noi toţi ceilalţi muritori: durata de cotizaţie, vârsta de pensionare şi modul de calcul al pensie”, afirma Eugen Rădulescu, director Direcţia stabilitate financiară din cadrul Banca Naţională a României, la începutul acestui an.
Ce se întâmplă cu pensiile speciale, un truc de marketing
De aproximativ un an, guvernanții anunță cu surle și trâmbițe că vor desființa pensiile speciale. Au votat și o lege în acest sens, lege de care sunt condiționate câteva miliarde de euro sub formă de fonduri europene din PNRR. Cel mai probabil, nu le vom mai primi, având în vedere că ”reformele” se vor aplica în cea mai mare parte peste 5 ani, urmând să producă efecte peste 20 de ani.
Un lucru este sigur, anul trecut, aceste pensii rupte de realitate, multe dintre ele între 8.000 și 10.000 de euro, s-au reflectat într-un efort bugetar de 12 miliarde de lei. Din acea valoare, aproximativ 10,6 miliarde merg către pensiile militarilor de stat, cumulat cu MApN, MAI și SRI. Ca să-ți faci o idee despre pensiile pe care le plătesc acești români, poți arunca o privire pe lista de mai jos.
Pensii plătite de Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale (date pentru anul 2019):
- militari 83.170 de persoane, cu o indemnizație medie de 3.362 de lei;
- personal al Serviciului de Telecomunicații Speciale: 1.392 persoane, venitul mediu 5.748 de lei;
- personal al Serviciului de Pază și Protecție: 1.095 de persoane, indemnizație medie de 6.457 de lei;
- personal al Serviciului de Informații Externe: 1.728 de persoane, indemnizații medii de 6.218 lei;
Pensii Plătite de Casa de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne (date din luna iulie 2020):
- polițiști și jandarmi 88.413 de persoane, indemnizație medie de 4.132 de lei;
- personal al Administrației Naționale a Penitenciarelor (instituție subordonată Ministerului Justiției): 10.190 de persoane, indemnizație medie de 4.560 de lei;
- personal al Serviciului de Informații Externe*: 188 de persoane, indemnizație medie 4.705 lei;
- personal al Serviciului de Telecomunicații Speciale*: 498 de persoane, cu o indemnizație medie de 4.047 de lei;
Pensii Plătite de Casa Sectorială a Serviciului Român de Informații (date din iunie 2020):
- personal SRI: 11.792 de beneficiari, indemnizație medie de 5.040 de lei;
- rezerviști ai Serviciului de Informații Externe, indemnizație medie de 7.033 de lei;
Revenind însă la cele mai mari pensii din România, cele ale magistraților ar deveni în medie de 5101 lei, conform datelor din mai 2023, comparativ cu 21.555 de lei în prezent (peste 4000 de euro), după cum se arată în analiza de mai jos a sursei citate:
Magistrații – pensie medie bazată pe contributivitate, 5.101 lei/mai 2023
- Număr beneficiari – 5252;
- Pensia medie bazată pe contributivitate – 5.101 lei;
- Pensia medie încasată – 21.555 lei;
- Diferența suportată de la bugetul statului – 19.902 lei;
- Subvenția totală suportată din buget – 104.522.857 lei;
Membrii Corpului diplomatic şi consular – pensie medie bazată pe contributivitate, 3.879 lei/mai 2023
- Număr beneficiari – 735;
- Pensia medie bazată pe contributivitate – 3.879 lei;
- Pensia medie încasată – 5.808 lei;
- Diferența suportată de la bugetul statului – 2.546 lei;
- Subvenția totală suportată din buget – 1.871.070 lei;
Personalul aeronautic navigant – pensie medie bazată pe contributivitate, 5.526 lei/mai 2023
- Număr beneficiari – 1.369;
- Pensia medie bazată pe contributivitate – 5.526 lei;
- Pensia medie încasată – 11.507 lei;
- Diferența suportată de la bugetul statului – 7.519 lei;
- Subvenția totală suportată din buget – 10,3 milioane de lei;
Foști angajați ai Curții de Conturi – pensie medie bazată pe contributivitate, 5.784 lei/mai 2023
- Număr beneficiari – 553;
- Pensia medie bazată pe contributivitate – 5.784 lei;
- Pensia medie încasată – 8.490 lei;
- Diferența suportată de la bugetul statului – 2.803 lei;
- Subvenția totală suportată din buget – 1.55 milioane de lei;
Funcționari publici parlamentari – pensie medie bazată pe contributivitate, 3.962 lei/mai 2023
- Număr beneficiari – 714;
- Pensia medie bazată pe contributivitate – 3.962 lei;
- Pensia medie încasată – 5.051 lei;
- Diferența suportată de la bugetul statului – 2.490 lei;
- Subvenția totală suportată din buget – 1.77 milioane de lei;
Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor – pensie medie bazată pe contributivitate, 3.125 lei/mai 2023
- Număr beneficiari – 1.658;
- Pensia medie bazată pe contributivitate – 3.125 lei;
- Pensia medie încasată – 5.125 lei;
- Diferența suportată de la bugetul statului – 2.454 lei;
- Subvenția totală suportată din buget – 4 milioane de lei;